Istoria blackjackului

Origini timpurii

Nu se știe exact cum au apărut jocurile de cărți, însă istoria blackjackului poate fi urmărită în mod fiabil datorită referințelor documentate. Jocul modern de blackjack provine cel mai probabil din jocul italian „Thirty-One” (Trentuno). Cea mai veche mențiune cunoscută datează din anul 1440, când călugărul italian Sf. Bernardin de Siena a predicat împotriva jocurilor de noroc, ceea ce a dus la distrugerea a mii de zaruri, cărți și plăci de joc.

Răspândirea prin Europa

Trentuno s-a răspândit rapid în întreaga Europă, devenind popular în Franța, Spania, Anglia și Irlanda. Jucătorii încercau să adune cărți care să însumeze 31 de puncte sau cât mai aproape de această valoare. În acest joc, așii valorau 11 puncte, iar regele, dama și valetul câte 10 puncte; celelalte cărți valorau cât este înscris pe ele. Nu existau încă elementele moderne ale blackjackului, precum depășirea limitei de 21 (bust), asigurarea sau dublarea mizei.

Cele mai bune cazinouri de blackjack pe bani reali (USA)

• Sigur
• Licențiat
• Retrageri rapide

Loc	Cazinou		Bonus de bun venit	USA	Joacă
		BoVegas Casino	$5500 Welcome Pack		Joacă acum
2		Cherry Gold Casino	$2700 Welcome Pack		Joacă acum

O altă mențiune apare în 1865, în cartea lui Ed. S. Taylor, „The History of Playing Cards”, care face referire la o compilație italiană din 1526 realizată de Bernie, în care Trentuno era descris — întărind ideea originii italiene.

Mențiuni literare

Jocul apare din nou în literatura franceză între 1532 și 1542, în romanul „Gargantua și Pantagruel” de François Rabelais. Capitolul XXII enumeră numeroase jocuri ale vremii, inclusiv „one-and-thirty”, confirmând popularitatea deja extinsă a Trentuno:

«… După ce covorul a fost întins, au adus multe cărți, numeroase zaruri și o mare cantitate de table de dame și șah. Acolo a jucat flush, primero, the beast, trump… one-and-thirty…»
Capitolul XXII din «Gargantua și Pantagruel»

Apariția blackjackului modern

Strămoșul direct al blackjackului modern este jocul spaniol „Ventiuna” (Douăzeci și unu), menționat pentru prima dată de Miguel de Cervantes în 1613, în povestirea „Rinconete y Cortadillo”. În Ventiuna, jucătorii urmăreau să ajungă la 21 de puncte fără să depășească această valoare. Așul putea valora 1 sau 11 puncte. Remarcabil este că pachetul spaniol nu includea optari, nouari și zecari, având o structură apropiată de blackjackul actual.

Aproximativ în aceeași perioadă, în Franța secolului al XVII-lea, a apărut jocul „Vingt et Un” (Douăzeci și unu). Spre deosebire de varianta spaniolă, aici atât jucătorii, cât și dealerul puteau dubla miza, probabil sub influența jocurilor Chemin de Fer și French Ferme.

Italia a dezvoltat un joc similar numit „Sette e Mezzo” (Șapte și jumătate). Se folosea un pachet cu șeptari, optari și nouari, iar obiectivul era atingerea valorii de 7,5 puncte. Cărțile figurative valorau jumătate de punct, cele numerice un punct, iar regele de caro avea rol de joker. Depășirea pragului de 7,5 puncte ducea la bust, la fel ca în blackjackul modern.

Blackjackul în America

Blackjackul a ajuns în Statele Unite după Revoluția Franceză, în 1794, când jocurile de noroc au devenit legale. La început, jocul nu era foarte popular, determinând cazinourile să ofere plăți promoționale pentru a atrage jucători. Una dintre cele mai cunoscute promoții era plata de 10:1 pentru o mână care conținea regele de pică și un zece — combinație numită „blackjack”. Termenul a rămas în uz chiar și după dispariția acestor bonusuri, fiind înlocuite de actualul raport de plată 3:2 pentru un as și o carte de valoare 10.

În secolul al XIX-lea, blackjackul a fost interzis în Statele Unite, ceea ce a împins jocul în mediul clandestin. Abia odată cu legalizarea jocurilor de noroc în Las Vegas, în anii 1930, blackjackul a revenit în legalitate, devenind treptat unul dintre cele mai apreciate jocuri de cazino din America.

Articole similare